Hindenburg Research, companie axată pe vânzări în lipsă cu sediul în SUA, a susținut, într-un nou raport publicat sâmbătă, că președinta autorității de reglementare a pieței din India, Madhabi Puri Buch, a deținut investiții în anumite fonduri offshore care au fost utilizate și de grupul Adani, transmite Reuters.
O companie din concernul deținut de Gautam Adani, al doilea cel mai bogat om din Asia (cu o avere estimată la 100 de miliarde de dolari), construiește în India cel mai mare parc de energie regenerabilă din lume, format din panouri fotovoltaice și turbine eoliene.
Gautam Adani a redevenit cea mai bogată persoană din Asia, potrivit cifrelor actualizate publicate de Bloomberg Billionaires Index.
Opoziția din parlamentul indian intensifică presiunile asupra premierului Narendra Modi privind legăturile sale cu magnatul Gautam Adani, ambele camere ale parlamentului fiind suspendate pentru a doua zi vineri, pe fondul cererilor zgomotoase de anchetă parlamentară în cazul prăbușirii acțiunilor companiilor din grupul Adani.
Conglomeratul indian Adani, controlat de cel mai bogat om din Asia, continuă să înregistreze pierderi pe bursă, în condițiile în care răspunsul grupului la acuzațiile de fraudă lansate de un short-seller din SUA nu a reușit să liniștească temerile investitorilor.
Grupul indian Adani, controlat de Gautam Adani, cel mai bogat asiatic și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din lume, a pierdut peste 51 de miliarde de dolari din capitalizarea de piață în doar două zile, după ce un renumit short-seller din SUA a acuzat grupul de fraudă contabilă și manipularea pieței.
Acțiunile companiilor din grupul indian Adani, controlate de magnatul Gautam Adani, cel mai bogat asiatic și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din lume, au pierdut 12 miliarde de dolari din valoarea de piață, după ce investitorul american Hindenburg Research a declarat că vinde în lipsă acțiunile conglomeratului și a acuzat grupul de manipulare "nerușinată" a pieței și de fraudă contabilă.
Magnatul indian Gautam Adani, fondatorul Adani Group, printre cele mai mari conglomerate din lume, a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume, fiind depășit la acest moment în clasamentul global doar de șeful Tesla, Elon Musk.
Magnatul indian Gautam Adani, fondatorul Adani Group, printre cele mai mari conglomerate din lume, a devenit a treia cea mai bogată persoană de pe planetă, devansându-l pe francezul Bernard Arnault.